La un gol distanta...

Dacia a fost foarte aproape de a obţine calificarea mai departe în Liga Campionilor, lucru nesperat după primul meci din Georgia. Dacia a fost aseară o echipă total schimbată faţă de meciul din tur şi mă refer aici nu la jucătorii trimişi în teren (deşi şi aici au fost schimbări esenţiale), ci la jocul prestat de echipă. Dacii au jucat frumos cu multe pase, treceri în viteză (la acest capitol au excelat Orbu, Dedov şi Stjepanovic), multe driblinguri, centrări, şuturi pe poartă din diverse poziţii, un singur lucru a lipsit, încă un gol, deşi ocazii de a marca, au fost numeroase. Georgienii spre surprinderea mea au jucat foarte apatic şi haotic, nu puteau lega câteva pase consecutiv, au căzut la orice contact, cerşind de la arbitru lovituri libere, iar portarul lor, a început a trage de timp încă din primul minut al meciului.
Pentru a spera la o minune, Dacia avea nevoie de un gol rapid, iar acesta a venit în minutul 18, când în urma unei lovituri libere executate de Mihaliov de pe dreapta, Popovici a deviat subtil balonul, acesta intrând în plasă, după ce a lovit şi bara. Au urmat mai multe atacuri pentru daci, în care au avut şi câteva momente de a înscrie, dar Dedov, Orbu şi compania nu au fost în stare să mai marcheze un gol în prima repriză.
După pauză georgienii au ieşit mai motivaţi, echilibrând jocul, ba chiar au avut şi câteva atacuri periculoase la poarta Daciei. Nu se ştie cum se desfăşurau ostilităţile, dacă fundaşul celor de la Zestafoni, Gongadze nu primea al doilea galben, pentru un fault dur la mijlocul terenului. Având un om în plus, dacii au preluat controlul jocului şi s-au năpustit din nou asupra porţii apărate de Kvaskhvadze. După eliminare, Dobrovolskiy a făcut 3 schimbări de ordin ofensiv, mizând totul pe cartea atacului. În aceste momente, când Dacia ataca în valuri, georgienii au avut o şansă monumentală de a marca şi de a pune capăt meciului, Gelashvili a plecat pe contra-atac, a şutat plasat, dar Gaiduchevici şi-a salvat echipa de la un gol ca şi făcut.
Golul secund al gazdelor a venit prea târziu, abia în minutul 2 de prelungiri, când Orbu a marcat din penalty. După acest gol, Ghenadie a devenit un recordsmen al dacilor, el reuşind să marcheze în toate competiţiile în care a jucat în componenţa galben-albaştrilor (Divizia A, Divizia Naţională, Cupa Moldovei, Cupa Intertoto, Liga Europa şi Liga Campionilor).
Dacia părăseşte cupele europene cu capul sus, dar putea să-şi continue drumul său european în acest sezon, dacă jucau ceva asemănător şi in Georgia, acolo s-a pierdut calificarea.
Vreau să mai menţionez atmosfera superbă din tribune, deşi nu erau mai mult de 5 mii de oameni, atmosfera pe stadion a fost foarte frumoasă, iar galeria fanilor Daciei, s-a prezentat la un nivel foarte bun.

Citeşte mai mult