Totalurile campionatului. Mijlocul clasamentului

Astazi voi continua a face totalurile Diviziei Naţionale. De această dată voi face analiza echipelor care pe final de campionat au avut cele mai puţine griji, de retrogradat era imposibil, iar lupta pentru podium nu era pentru ele.

9. FC Academia-UTM Chişinău

Loc sezonul trecut: 7
Loc prognozat: 8

Cei de la Academia au un lot de jucători tineri şi foarte talentaţi. Jocul prestat de echipă este foarte simpatic şi doar lipsa experienţei nu le-a permis să acumuleze mai multe puncte, pentru ca în final să ocupe un loc mai bun în clasament. Academia a reuşit să obţină puncte de la toate liderele campionatului moldovenesc, iar Sheriff are doar amintiri neplăcute după meciurile cu studenţii, tiraspolenii obţinînd doar un punct în trei meciuri disputate. Tot-o-dată cei de la Academia se încumetau să piardă puncte preţioase de la codaşe, au pierdut de la cea mai slabă echipă a campionatului, de asemenea au înregistrat o înfrîngere în meciurile cu Nistru. Dacă ei ar fi jucat concentrat în toate meciurile, precum au făcut-o în meciurile mai dificile, atunci eu sunt sigur că astăzi vorbeam de Academia ca de o echipă care minim putea emite pretenţii pentru un loc în Liga Europa. În cazul în care echipa nu va suferi schimbări majore de lot şi se va lucra la psihologia jucătorilor, atunci sezonul viitor campionatul nostru la sigur mai cîştigă o echipă puternică, care poate lupta pentru podium.


8. FC Rapid Ghidighici

Loc sezonul trecut: 6
Loc prognozat: 6

Echipa cu planuri măreţe la începutul sezonului, cînd patronul său, Victor Ostap anunţa că cei din Ghidighici vor lupta minim pentru un loc în Liga Europa. Au avut şi un lot foarte valoros pentru a atinge acest scop (Calincov, Fraţuz, Livandovschi, fiind doar cîteva nume din lot), dar ceva nu le-a ajuns, probabil stabilitate, în special pe banca de rezerve, unde patronul a tăiat în carne vie de fiecare dată cînd nu era mulţumit de ceva. Ba nu-i place jocul echipei, ba rezultatele nu sunt pe măsură, gurile rele mai spun că şi faptul că nu era lăsat el să hotărască cine va fi în primul unsprezece tot a dus la demiterea unui antrenor. Cert este faptul că pe banca Rapidului în acest sezon s-au perindat mai mulţi antrenori, printre care şi bine-cunoscuţii Petru Efros şi Sergiu Sîrbu, iar Pavel Iriciuc, care a antrenat echipa la sfîrşitul campionatului, a fost demis pentru a patra oară de la echipa din Ghidighici după ultima etapă. Să fi avut echipa o siguranţă în joc şi pe banca de rezerve, la lotul pe care l-au avut sunt sigur că ei ar fi putut obţine mult mai mult faţă de locul opt ocupat în final.


7. FC Tiraspol

Loc sezonul trecut: 9
Loc prognozat: 9

FC Tiraspol este o echipă de mijlocul clasamentului de mai mulţi ani şi nimic nu pare să se schimbe şi pe viitor. Ei obţin constant puncte de la echipele din subsol, de asemenea luptă foarte tăios cu echipele puternice, luînd de multe ori puncte în aceste dueluri, pentru a-şi permite să dea puncte echipei mamă, în caz de necesitate pentru aceasta. Ca şi în alţi ani, tiraspolenii au început sezonul cu un lot foarte tare schimbat faţă de anul trecut, mulţi jucători noi veniţi, mulţi plecaţi, cei mai buni desigur la Sheriff, cei care nu au făcut faţă campionatului nostru, au plecat în alte părţi. În pauza de campionat din nou activitate mare pe piaţa de transferuri, cînd au reuşit să-l aducă pe unul din cei mai buni antrenori moldoveni din ultimii ani, Vlad Goian de la Iskra, care probabil tot speră la o promovare la „prima” echipă. Per final nu pot spune nimic de jocul echipei, care de altfel în unele meciuri a fost foarte simpatic, cu atît mai mult de locul final, căci să fi fost oricare alt loc, neretrogradabil, efectul era să fie acelaşi, scopul principal al echipei Tiraspol este altul, iar locul final ocupat, dacă nu este unul care permite participarea în Liga Europa, nu prea interesează pe nimeni.
Citeşte mai mult

Barcelona domina Europa

Deşi blogul este despre fotbalul moldovenesc, nu am putut să nu scriu 2 cuvinte despre finala Ligii Campionilor. Barca a demonstrat încă o dată că este cea mai bună echipă din ultimii ani, MU practic nu a avut nici o şansă de cîştig aseară, deşi la început se părea că MU a găsit ac de cojoc jocului de pase a Barcei, cînd i-au ţinut în propria jumătate de teren mai mult timp. MU a pierdut acest meci la mijloc, unde Giggs şi Carrick, plus Park nu au făcut faţă de loc magnificilor de la Barca (Xavi, Iniesta şi Busquets într-o oarecare măsura). De menţionat faptul că în acest meci practic nu au fost faulturi, datorită faptului că o echipă nu a adoptat tactica faulturilor mici şi a provocărilor pe toată dimensiunea terenului, jocul a fost cursiv şi a decurs fără incidente, încă o dovadă a acestui fapt este că arbitru Kassai nu a adăugat nici un minut la prima repriză. Sir Alex l-a introdus pe Park, care trebuia să-l încurce pe Alves să urce în atac, acest lucru i-a reuşit coreeanului de minune, mai ales în prima repriză, datorită acestui fapt, pe flancul drept al atacului barcelonez practic nu erau faze, iar Evra a început să joace personal cu Messi, lăsînd partea sa de apărare goală. De plecările dese a lui Evra din poziţia sa, Barcelona a profitat din plin, cînd Xavi, a cîta oară a dat o pasă superbă lui Pedro, care s-a infiltrat acolo unde ar fi trebuit să fie fundaşul francez, a urmat un şut plasat la colţul scurt şi Van der Saar a fost nevoit să scoată balonul din plasa porţii sale. MU a egalat rapid printr-un şut superb a lui Rooney, deşi pasa a venit de la Giggs, care a primit balonul în off-side, arbitrul n-a observat acest fapt.
În a doua repriză pe teren a fost doar o singură echipă, iar acest avantaj s-a concretizat în multe ocazii de poartă, plus două goluri marcate de Messi şi Villa, ambele şuturi din afara careului şi dacă la golul nr. 3, Van der Saar, care a jucat ultimul său meci din cariera de profesionist, nu a avut nici o şansă, atunci golul lui Messi, care a venit pe centru, portarul olandez ar fi trebuit să-l pareze.
Mi-a plăcut gestul celor de la Barcelona, care i-au dat banderola de căpitan lui Abidal înainte de festivitatea de premiere, pentru ca acesta să ridice primul trofeul de-asupra capului, trofeu pe care 2 luni în urmă nu era sigur că-l va putea ridica, după ce a fost diagnosticat cu cancer.
Pentru a vedea dominaţia clară a Barcelonei în acest meci, mai jos vă prezint statistica meciului:

Barcelona Man. United
3 Goals scored 1
12 Attempts on target 1
4 Attempts off target 2
6 Corners 0
38' 54'' Possession (time) 22' 11''
63 Possession (%) 37
5 Fouls committed 16
2 Yellow cards 2
0 Red cards 0

Citeşte mai mult

Totalurile campionatului. Echipele din subsol

Astăzi o să încep a face unele totaluri ale Diviziei Naţionale recent încheiate. Voi analiza prestaţia fiecărei echipe în parte. De asemenea voi arăta şi locul pe care l-am prognozat pentru fiecare echipă la startul acestei ediţii de campionat. Pentru început voi analiza situaţia echipelor care s-au clasat în subsolul clasamentului.


14 Dinamo Bender


Loc sezonul trecut: 10
Loc prognozat: 10

Dinamo s-a confruntat cu mari probleme financiare şi de lot în acest sezon. Au avut o evoluţie dezastruoasă după pauza de iarnă, ei obţinînd doar 4 puncte în acest interval de timp. Dacă cei de la Dinamo ar fi continuat să joace cum au făcut-o în toamnă, atunci ei la sigur obţineau un loc departe de zona retrogradării, loc prognozat şi de mine la începutul campionatului. Dar plecările de jucători din iarnă, aducerea unor copii tineri, care nu au experienţa necesară, dar nici nivelul necesar pentru a face faţă echipelor din DN şi-au făcut efectul. Dinamo printre altele a stabilit şi recordul negativ la goluri primite, 118 goluri, o bună parte dintre ele au fost marcate după pauză, cînd înfrîngerile la scor mare nu erau o noutate pentru cei din Bender. Dinamo acum aşteaptă decizia oficialilor de la FMF, care trebuie să decidă care va fi formatul Diviziei Naţionale pentru anul viitor, dacă se va rămîne la formatul actual cu 14 echipe, atunci ei retrogradează la sigur, dacă însă se va decide mărimea ligii pînă la 16 echipe, atunci ei au şanse mari să continue în DN.


13 FC Gagauziya

Loc sezonul trecut: nou promovata
Loc prognozat: 11

Au evitat ultimul loc datorită victoriilor pe final de campionat de la alte echipe din subsol (Sf. Gheorghe, Costuleni şi Nistru), astfel chiar dacă au suferit o înfrîngere de la contracandidata pentru ultimul loc, Dinamo, au reuşit o clasare în faţa lor la un punct diferenţă. Cei de la Gagauzia nu au reuşit să implementeze în practică planurile lor măreţe de la începutul sezonului, motive fiind mai multe: nivelul slab al jucătorilor, lot mic numeric, jocul slab prestat, lipsa experienţei în Divizia Naţională.


12 Sfîntul Gheorghe Suruceni

Loc sezonul trecut: 11
Loc prognozat: 13

După cum era şi de aşteptat cei de la Suruceni nu au emis mari pretenţii în această ediţie de campionat. Au scăpat de penultimul loc (loc prognozat de mine) doar printr-o minune, victoria din ultima etapă cu o echipă total nemotivată a Rapidului alt fel nu poate fi catalogată. Singurul care merită menţionat din lotul sfinţilor este tînărul jucător din Rusia, care a venit în iarnă, Gherman Peatnikov, el este singurul care s-a evidenţiat în majoritatea meciurilor, chiar şi în ultimul meci el a reuşit un gol şi 2 pase de gol. Cred că în scurt timp o sa-l vedem pe acest jucător la o echipă mai puternică din puncte de vedere financiar şi care luptă pentru ceva mai mult decît evitarea retrogradării.


11 Nistru Otaci

Loc sezonul trecut: 12
Loc prognozat: 14

O echipă de tradiţii din campionatul Moldovei, în ultimul timp se confruntă cu mari probleme financiare. Sezonul trecut ei au fost cea mai proastă echipă din campionatul intern şi doar mărirea pînă la 14 echipe a Diviziei Naţionale i-au scăpat pe cei de la Otaci de o retrogradare în Divizia A. La începutul acestui sezon totul mergea la fel pentru Nistru, care suferă mari schimbări de lot în fiecare perioadă de transferuri, cînd jucătorii săi pleacă la o echipă cu situaţia financiară mai stabilă, se ştie că Traghira, patronul otăcenilor şi-a plătit jucătorii şi cu automobile S/H şi prin alte modalităţi. În primăvara echipa a cunoscut un progres vizibil al jocului, datorită unor noi jucători experimentaţi veniţi la echipă (Iepureanu, Pogreban, Soltanici), dar şi a antrenorului Lilian Popescu. Astfel în martie ei reuşesc 2 victorii (cu Gagauziya şi Milsami) cît şi un egal cu viitoarea campioană Dacia. Pe final de campionat echipa nu a mai arătat jocul de la începutul primăverii, dar au reuşit totuşi o clasare peste linia de retrogradare, obiectivul lor primordial din acest campionat. Să sperăm că pe viitor echipa îşi va reveni la nivelul la care s-a consacrat şi o să-i vedem pe otăceni din nou prin finala cupei şi în prima jumătate a campionatului moldovenesc.

10 FC Costuleni

Loc sezonul trecut: nou promovata
Loc prognozat: 12

Cei mai puternici dintre cei slabi, aşa poate fi caracterizată echipa Costuleni în această ediţie de campionat. Cei de la Costuleni au reuşit constant să obţină puncte de la contracandidatele sale la retrogradare. Deşi în iarnă patronul echipei a făcut mari remanieri la club, cînd 14 jucători au fost nevoiţi să-şi caută altă echipă, noii veniţi au reuşit să menţină echipa peste linia „roşie”. De asemenea trebuie menţionat aici şi antrenorii echipei, toţi binecunoscuţi microbiştilor moldoveni, astfel la startul sezonului Costuleni a fost antrenată de Ilie Vieru, ca apoi să fie înlocuit de Igor Ursachi, care a plecat în urma unui scandal cu patronul echipei, a urmat un scurt interimat a lui Marcel Reşitca, care la moment încă este jucător activ al echipei, pentru ca la final să-l vedem pe Sergiu Botnăraş pe banca de rezerve.
Citeşte mai mult

Dacia e practic Campioana, lupta se mai duce pentru locul 3

În urma desfăşurării etapei a 36-a a Diviziei Naţionale la fotbal se poate spune cu certitudine că în acest sezon vom avea o nouă Campioană a Moldovei, echipei Dacia Chişinău îi mai trebuie încă un punct în 3 etape rămase, pentru a-şi adjudeca primul campionat din istorie, luînd în considerare adversarele cu care i-au mai rămas meciuri (Costuleni, Nistru, Gagauzia) soarta primului loc este clară de pe acum. Lupte grele se vor da însă pentru locul 3, loc pentru care luptă Milsami, Olimpia, Zimbru şi chiar şi Iskra. Un mini-duel pentru acest loc a avut loc şi în această etapă, care s-a încheiat nedecis între Iskra şi Zimbru (0-0). Tot nedecis s-a încheiat şi „derby-ul” Tiraspolului, în care echipa cu acelaşi nume a remizat cu multipla campioană din ultimii ani a Moldovei, Sheriff. Şi nu atît scorul mă miră, ci reacţia celor 2 antrenori după meci, care au vrut să arate cît de gingaşi şi pufoşi (нежные и пушистые) sunt ei şi că între aceste echipe nu există, nu a existat şi nici nu poate exista nici un aranjament. Cît pe ce să o cred şi pe asta, cum am crezut şi în alte cazuri reprezentanţii altor echipe.

foto: fc-sheriff.com
Citeşte mai mult

Olimpia-Iskra finala neasteptata a Cupei

Anul acesta vom avea o finală mai puţin obişnuită a Cupei Moldovei, fără reprezentanţi ai Tiraspolului sau Chişinăului, fără vreo una din liderele din ultimul timp al fotbalului autohton, în finală se vor întîlni Iskra-Stali Rîbniţa şi Olimpia. Ambele echipe au cîştigat în semifinale de la cei care luptă pentru campionat Sheriff şi respectiv Dacia. Dacă în meciul de la Bălţi toţi aşteptau ca Olimpia să treacă mai departe, Dacia „concentrîndu-se” pe campionat atunci rezultatul de la Rîbniţa chiar a fost o surpriză pentru toţi şi nu numai faptul că Iskra a trecut de Sheriff, dar şi felul în care au făcut-o, oare Sheriff tot se „concentrează” pe campionat? Nici una din echipele calificate în finală nu au un loc garantat în cupele europene, în comparaţie cu adversarele lor din semifinale, iar asta ne garantează că vom avea o luptă aprigă măcar în finală. Mi-a plăcut reacţia patronului Olimpiei după meci, cînd el declara că se pregăteau să joace o finală cu Sheriff şi cînd cole vor juca cu Iskra. Apar 2 întrebări, de unde aşa siguranţă înainte de meci că vor accede în finală şi de ce se concentrau la Sheriff? Să fi fost Sheriff, Olimpia avea asigurat un loc În Europa League sezonul viitor şi Chiseliov era mulţumit, dar aşa acest loc încă urmează a fi obţinut, după ce cei de la Sheriff le-au făcut o asemenea surpriză.
Despre meciurile în sine nu prea ai ce spune, La Bălţi acţiunile cele mai importante a meciului s-au desfăşurat în prima repriză, cînd a fost stabilit şi scorul final, în repriza secunda Olimpia nu a arătat nimic, fiind mulţumită să menţină scorul de pe tabelă, iar Dacia nu a arătat nici atît. La Rîbniţa a existat doar o echipă, echipa gazdă marcînd 3 goluri şi mai avînd cîteva ocazii de a marca, unde a dispărut defensiva de fier a tiraspolenilor rămîne un mister, poate a luat-o Sosniţchi cu el cînd a plecat? În atac Sheriff la fel nu a contat de loc, un asemenea joc slab al lor nu s-a văzut de mult tim[, oare care să fie cauza?
Aşteptăm cu nerăbdare data de 26 mai să aflăm noua deţinătoare a Cupei Moldovei.

foto: fcolimpia.md
Citeşte mai mult