Moldova - Ucraina, impresii dupa meci

Pentru prima dată de când scriu pe acest blog (nu zic că scriu des) după meciul Moldova – Ucraina nu am dorit să scriu în genere nimic despre el, dezgustat fiind de mai multe lucruri, comportamentul unor poliţişti, celor de la FMF şi nu în ultimul rând de jocul naţionalei noastre. Deşi am scos un rezultat acceptabil, nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, jocul naţionalei noastre cum nu a existat anterior, nu a fost văzut nici acum, majoritatea mingilor bubuite întâmplător în faţă, nici o combinaţie ceva, nimic, am avut noroc că ucrainenii ne-au tratat de sus, plus au avut ceva accidentaţi în lot, în special Konopleanka, alt fel, la sigur nu ieşeam cu puncte nici după acest meci. Caras ca de obicei a avut nişte decizii asupra lotului pe care eu cel puţin nu le pot înţelege, ce caută Racu în teren, care chiar dacă este un fundaş bunicel, nu are echipă de club (sau poate astfel i se creşte cota de piaţă, poate-poate prinde vreun contract undeva?), iar Bordian care joacă regulat în ultimul timp şi e de ani buni în Ucraina, îi cunoaşte pe majoritatea jucătorilor din lotullor nu din auzite e lăsat pe bancă. Onică şi Covalciuc iarăşi nu înţeleg ce au căutat în teren.
Mii foarte interesant cum va aborda Caras meciul cu San Marino din deplasare, oare tot cu Picuşceac singurul vârf va juca? În cau de eşec, iar după jocul din ultimul timp al naţionalei noastre nu exclud aşa ceva, oare Caras îşi va da demisia?
Atmosfera pe stadion a fost superbă, păcat că nu toţi au participat la crearea acestei atmosferi, or întregul stadion a început să strige „Moldova! Moldova!” abea pe final de partidă, până atunci doar cei din sectorul 8, unde era amplasată gruparea M12 au scandat toată partida întru susţinerea naţionalei noastre. Fanii ucraineni s-au prezentat la nivel, susţinând frumos naţionala lor, întrebarea care apare, cum au reuşit ei să treacă pe stadion fumigene, torţe şi stroboscoape, unde s-au uitat bravii noştri poliţişti, care pe fanii noştri i-au verificat până la piele? Iar despre interzicerea unor banere nici nu doresc să zic ceva, aberaţii ale unor oameni de la FMF care sunt total pe lângă acest subiect.


Citeşte mai mult